•   sugestii [at] ctpcj.ro
  •   0264-430917
Transportul elevilor efectuat de Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA pe teritoriul unitatilor administrativ-teritoriale membre ale Asociatiei Metropolitane de Transport Cluj (UAT Municipiul Cluj-Napoca, UAT Floresti, UAT Baciu, UAT Apahida, UAT Gilau, UAT Ciurila, UAT Feleacu, UAT Chinteni) este considerat transport local si gratuitatea trebuie asigurata de autoritatile administratiei publice locale :
Astfel, ART. 84*) din Legea 1/2011 a educatiei nationale prevede :
(1) Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
(1^1) În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare. #M123

Pentru elevii cu domiciliul in UAT: Apahida, Baciu, Ciurila, Chinteni, Feleacu, Floresti, Gilau, titlurile de calatorie vor fi eliberate numai pe baza:
- adeverinta eliberata de UAT-se retine;
- carte de identitate parinti/elevi -copia se retine;
- carnetul de elev vizat pe anul scolar in curs - copia se retine.


Pentru elevii care nu pot fi scolarizati in localitatea de domiciliu (in afara razei administrativ-teritoriale ale UAT-urilor membre ale Asociatiei Metropolitane de Transport Cluj) cheltuielile de transport se deconteaza din bugetul Ministerului Educatiei, prin unitatile de invatamant unde sunt scolarizati. Pentru aceasta categorie CTP va elibera titlurile de calatorie contra-cost, urmand ca elevii sa-si deconteze cheltuielile de la unitatea de invatamant unde sunt scolarizati.

COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ

CTP Cluj-Napoca

Public Transport Company S.A Cluj-Napoca is subordinated to Cluj-Napoca's City Hall Municipality.The Company provides services to the population, and its main activity is passenger transportation in Cluj-Napoca Municipality and the Metropolitan area.

Newsletter

Subscribe for the latest news.

Contact

B-dul 21 Decembrie 1989 Nr. 128-130, 400604
Cluj-Napoca, Cluj
sugestii@ctpcj.ro
0264-430917

Search

This site uses cookies. By continuing to browse the site, you are agreeing to our use of cookies. Find out more here.