Campanie înșelătoare
În atenția publicului călător !
Stimați călători,
Dorim să vă informăm că recent a apărut pe Facebook o campanie înșelătoare cu privire la un așa-zis ,,card de transport cu o valabilitate de 6 luni și fără restricții la toate tipurile de transport la 12 lei”. Vă rugăm să rețineți că această informație NU este reală și NU provine de pe pagina oficială a companiei noastre.
Pentru a evita orice neplăceri, vă sfătuim să verificați întotdeauna informațiile legate de abonamente/carduri valabile doar pe canalele oficiale ale companiei, respectiv site-ul www.ctpcj.ro, pagina noastră de social media, de la punctele de vânzare autorizate și prin intermediul comunicatelor de presă transmise mass-mediei locale, singurele surse de informații corecte și actualizate.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată serviciilor noastre.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.